Marrakech – a (street) food story

Marrakech este un oras in care timpul pare ca a stat in loc.

Cetatea veche (Medina) – cu stradute inguste, tarabe scaldate in culori pastelate, miros de menta proaspata si clatite facute la colt de strada – pare o adevarata metropola pe care zidurile stravechi au aparat-o pana in zi de azi de metrouri, zgarie-nori si super-magazine. 

 

“Big welcome madam! Me – Mohamed, I drive you to riad. Good flight, madam? You want coffee? Need change money? I take your luggage, madam.” Engleza stricata a lui Mohamed si tot entuziasmul lui trec cumva pe langa mine, obosita dupa zborul lung si formalitatile greoaie si lente de intrare in Maroc. Ii inmanez bagajele si ne indreptam spre iesire. In scurt timp privirea imi e furata de apusul de un rosu intens care se desfasoara in toata splendoarea – asemeni unui spectacol de bun venit pus in scena de mama natura. Ii raspund absenta ca da, as dori o cafea, si o apa – daca se poate, si m-as bucura daca as avea unde sa schimb si niste bani.  “Everything is possible, madam! Big welcome!” Cuvintele lui Mohamed ma trezesc din reverie, iar zambetul usor obosit mi se transforma brusc intr-unul imens. “I know Mohamed, this is my mantra!” – ii raspund cu gura pana la urechi si ma las in continuare ghidata de el, molipsindu-ma de entuziasmul lui si stiind ca de-acum inainte sunt pe maini bune. 

Drumul cu taxiul e scurt: strazi largi, cu trafic lejer, strajuite pe de o parte de o imensa gradina cu palmieri, iar de cealalta parte – de cladiri scunde, in tonuri de rosu, caramiziu si oranj. Intram in Medina (orasul vechi) si peisajul se schimba brusc: strazile se ingusteaza, traficul devine haotic, iar in stanga si in dreapta se desfasoara o mare pestrita de oameni mai mult sau mai putin grabiti, localnici iesiti la plimbare, negustori carand ori incercand sa vanda diverse marfuri, turisti echipati corespunzator, cu harti si aparate foto. Brusc, la zgomotul strazii se adauga zgomotul sirenelor care incep sa sune, anuntand ca e timpul pentru rugaciune. Mohamed opreste masina, undeva in mijlocul multimii de oameni, printre alte masini parcate haotic si imi spune ca pana aici se poate intra, iar in continuare vom merge pe jos pana la riad. “10 minutes, madam. not far away. keep right, madam!” Ma lamuresc rapid de ce trebuie sa “keep right”: straduta ingusta, nu mai mult de un metru si jumatate e ticsita. Pe margini – vanzatorii de margele, tajine si sandale colorate abordeaza pe toata lumea care se intampla sa treaca pe langa ei, in incercarea de a-si vinde marfurile; pe mijloc – un trafic demn de o mare metropola, insa fara nici o regula whatsoever: biciclete, motociclete, pisici, localnici si turisti deopotriva, carute trase de magarusi, roabe si alte mijloace de transportat marfuri, mai mult sau mai putin improvizate. Doar masinile lipsesc – thank God for that!

Riad-ul este exact asa cum mi l-am imaginat: ascuns pe o straduta retrasa si slab luminata, intr-o cladire care din exterior nu tradeaza nimic din exhuberanta si decorul in culori vibrante pe care aveam sa le descopar in interior. Sunt intampinata de gazde cu zambete largi, ceai fierbinte, dulce, cu o aroma ametitoare de menta proaspata si cateva prajituri marunte, cu migdale si apa de portocal – suficient cat sa ma relaxez si sa intru in atmosfera de vacanta. 

Ceaiul de menta – ah, ce incantare!

Ca un prieten de nadejde, ceaiul de menta mi-a tinut companie si mi-a stat alaturi in pauzele dintre plimbari, racorindu-ma si imbatandu-ma deopotriva cu aroma sa puternica. In Maroc, ceaiul de menta este mai mult decat o simpla bautura, este o intreaga ceremonie si in acelasi timp o dovada de ospitalitate. De la alegerea ingredientului principal (intotdeauna menta proaspata), continuand cu metoda de preparare si pana la servire, fiecare pas este respectat cu strictete. Pe strada, in piete ad-hoc sau la tarabe amenajate, vanzatorii de menta sunt niste personaje fascinante. Clientii fideli aleg cate trei-patru feluri de menta proaspata, iar fiecare casa are propriul obicei in ceea ce priveste selectia tipurilor de menta pentru ceai. Frunzele de menta, combinate cu ceai verde, sunt apoi indesate in ibricul incalzit in prealabil cu putina apa clocotita. In continuare, in ibric se adauga (mult) zahar, se acopera cu apa clocotita, iar abia apoi ceaiul se pune la fiert pret de 3-4 minute. Intre timp se pregateste tava pentru servire si paharele in care uneori se mai pun cateva frunze proaspete de menta. Spectacolul servirii ceaiului incepe cu turnarea in pahar (de la o inaltime considerabila) si apoi inapoi in ibric – operatie ce se repeta de 3-4 ori si are rolul de a amesteca ceaiul cu zaharul. Cu cat ceaiul este turnat de la o inaltime mai mare, cu atat spuma formata in pahar va fi mai densa, iar localnicii fac din aceasta indemanare o adevarata mandrie si un spectacol totodata.

Tips*: un ceai de menta, servit cu toata ceremonia costa intre 10-15 Dirhams (echivalent 1 – 1.5 eur) la restaurante sau terase, iar in majoritatea cazurilor, veti primi meniuri si lista de preturi. Daca insa va asezati la o terasa unde nu vi se ofera lista de preturi, recomandarea mea e sa intrebati inainte si chiar sa negociati pretul daca e cazul, in caz contrar veti plati (cum am platit si eu de alfel) un pret demn de o ceainarie pe Oxford Street – no cookies included :))

 

 De la ceaiul fierbinte de menta – la sucul proaspat de portocale, grapefruit si lamaie. 

Prima dimineata am inceput-o in Jemaa el Fna (sau Djamaa el Fna) – piata centrala si locul unde toata lumea se intalneste cu toata lumea. Linistea de la primele ore ale diminetii e tulburata doar de negustorii care isi aprovizioneaza tarabele inainte de deschidere si cateva taxiuri in cautare de musterii. Vanzatorii ambulanti de sucuri de portocale sunt aliniati militareste la intrarea in Jemaa el Fna, iar tarabele lor impodobite cu portocale, lamai si grepfruit, scaldate in lumina calda ale soarelui de dimineata creeaza o priveliste memorabila. Sucul de portocale e rece si proaspat, iar o cura cu suc de portocale pe durata sederii in Maroc it’s a must. Really. 🙂

Tips*: sucul de portocale are un pret fix de 4 Dirhams (aprox. 0.4 eur), iar mix-urile cu lamaie sau alte citrice – 10 Dirhams. Pentru 1 Dirham in plus – contravaloarea paharului de unica folosinta si a paiului – va recomand sa cereti take-away, sau to go. Desi eu nu am avut nici un fel de problema, igiena acestor tarabe poate fi uneori precara, asa ca e bine sa fiti precauti.

 Bine, bine, dar cu alcoolul cum e?

Maroc e o tara predominant musulmana, asadar vanzarea de alcool este strict controlata de autoritati. Foarte putine restaurante si baruri au licenta pentru a vinde alcool, motiv pentru care si preturile sunt pe masura. Daca totusi gasiti un astfel de local, va recomand sa evitati cocktailurile, in special pe cele care contin gheata, in schimb incercati cu cea mai mare incredere vinurile marocane. De departe unul dintre cele mai bune pe care am avut ocazia sa le degust in Maroc a fost un Gris de Boulaouane – un vin lejer, tanar, undeva intre alb si rose, cu o aroma proaspata, usor fructata – perfect pentru vremea caniculara. In aceeasi nota, insa cu o aroma mai intensa si usor frizzante, rose-ul din gama La Ferme Rouge a fost pentru mine o surpriza extrem de placuta, ideal alaturi de peste sau fructe de mare.

Tips: daca tot e sa “investiti” intr-o sticla de vin, iesiti din vechea cetate si indreptati-va spre centrul orasului nou. Hotelul La Reinassance are un sky bar cu o priveliste fabuloasa asupra intregului oras si a muntilor Atlas, iar serviciile sunt de o calitate impecabila. Urcati cu liftul pana la ultimul etaj si bucurati-va de o oaza de liniste, departe de zumzetul si nebunia din vehea cetate. 

Extra Tips: daca mergeti pe timpul zilei, luati la pachet costumul de baie si un prosop, iar daca mergeti seara, in preajma apusului, urcati pana la al doilea nivel al barului – imi veti multumi mai tarziu pentru asta 😉 

Gata cu bauturile, sa trecem la lucruri serioase! 🙂

Daca cu bauturile a fost relativ simplu, cand vorbim de mancare lucruile incep sa devina serioase – pentru mine, cel putin 🙂 Asadar ce mancam in Marrakech? Este safe sa mancam mancare de pe strada, sau mai bine alegem restaurantele? Care sunt preparatele traditionale marocane? Pentru a avea o imagine de ansamblu, inainte de a pleca in aceasta excursie am facut un scurt research pe teme culinare, iar in prima zi a sederii mele in Marrakech am aranjat un tur culinar organizat de Amanda aka MarocMama – o bloggerita locala, de origine din SUA, casatorita cu un marocan. Amanda s-a mutat in Marrakech cu cativa ani in urma si fascinata fiind de gastronomia marocana, a inceput un blog unde povesteste despre retete traditionale marocane si viata ei in Maroc, alaturi de sotul ei si cei doi copii. Intalnirea cu Amanda si Youssef a fost fascinanta. Youssef s-a nascut si a copilarit in Marrakech si a fost mai mult decat incantat sa ma duca prin locuri ferite de ochii turistilor obisnuiti si sa imi sara in ajutor cand a venit vorba de negociat preturi la castroane, castronele si alte suveniruri. Amanda mi-a facut o scurta introducere in gastronomia traditionala marocana, dupa care a urmat un adevarat tur de forta:

– restaurante in care n-as fi avut curajul sa intru – iar daca as fi intrat cu siguranta nu as fi stiut ce sa comand, pentru ca meniul consta in preparate gatite cu ce s-a gasit in dimineata respectiva la piata. Mi-a placut in mod particular un restaurant de familie, cu patru mese si cateva scaune si o bucatarie minuscula, semi-deschisa, in care mama si bunica isi imparteau intre ele rolrile de head-chef si sous chef, iar fiul – pe post de gazda generoasa, ospatar si entertainer. Meniul a inceput cu ceai de menta si fructe proaspete, a continuat cu o bastilla de pui, o mancare de ardei usor iute si condimentata din belsug cu coriandru si cumin, si s-a incheiat cu un couscous cu legume care pentru mine a fost revelatia zilei.

– tarabe de street food care la prima vedere nu iti spun absoult nimic, dar la care daca stii ce sa comanzi you’re in for a treat. Am ramas forever impresionata de niste chiftele de peste, servite intr-o chifla proaspata, cu ceapa si masline. I know, I’m a vegetarian, dar in astfel de situatii chiar nu pot sa rezist si trust me, n-am nici mai mic sentiment de vinovatie pentru asta.

– o cofetarie/patiserie – cu zeci si zeci de prajituri marunte, una mai aromata decat cealalta, in general pe baza de migdale si apa de portocal. Am sa revin la acest subiect pentru ca – desi eu nu sunt cea mai mare prietena a dulciurilor – prajituricile marocane mi-au ramas cumva in suflet si am considerat ca merita o mentiune speciala.

In zilele care au urmat, am luat la rand restaurantele si tarabele din Jamaa el Fna, si – hotarata sa nu imi refuz nimic – am facut o adevarata incursiune culinara si am testat cam tot ce mi-a facut cu ochiul, incercand sa inteleg cate putin din ce inseamna bucataria marocana, si care sunt preparatele – etalon ale acestei bucatarii. De departe, couscous-ul a fost cel care m-a impresionat cel mai mult, asa ca finalul a fost un curs de patru ore in bucataria unui hotel, unde am deslusit tainele unui couscous traditional marocan. Despre couscous am sa va povestesc in detaliu intr-o postare viitoare, insa in continuare va invit sa descoperim impreuna raspunsul la intrebarea: Ce (si unde) mancam in Marrakech?

Street food

De la tarabele care se instaleaza in fiecare seara in Jamaa el Fna si pana la mici tarabe stradale, in general mancarea de pe strada este safe si – mai ales – surprinzator de buna.

Chiftele de peste

Asa cum probabil va asteptati, am sa incep cu acele chiftele de peste care mi-au ramas intiparite in minte si a caror reteta sper sa o obtin cat de curand de la Amanda. Am incercat ambele variante disponibile: chiftelele simple si un sandwich cu chiftele maruntite, ceapa, masline si verdeata. Fa-bu-loa-se: maiestuos condimentate, suculente in interior si prajite la perfectie in exterior. In zadar am incercat in zilele urmatoare sa gasesc straduta cu taraba respectiva, cu toate ca Youssef m-a ajutat cu o insemnare pe harta, asa ca nu am o adresa exacta pentru voi (de altfel cred ca ar fi total inutil sa va si dau vreo adresa, pentru ca Medina este un adevarat labirint, orice harta este complet inutila, iar singura solutie este sa te pierzi pe stradute si sa speri ca eventual vei gasi ceea ce cauti). Va las in schimb o fotografie, in speranta ca va va fi de ajutor 🙂

Tarabele din Jemaa el Fna

Cu o punctualitate demna de un ceas elvetian, in fiecare seara incepand cu orele 18:00, Jemaa el Fna devine un adevarat teatru de operatiuni culinare. Zeci de tarabe se instaleaza in decurs de maxim jumatate de ora, cu tot ceea ce inseamna un adevarat festival de street food: gratare, mese si banci aliniate militareste, pancarte si meniuri, inclusiv “promoteri” mai mult sau mai putin glumeti, care te imbie si ei cum stiu mai bine: “Cheaper than Tesco, madam! I promise”. You just got to believe them! 🙂

Contrar credintei ca aceste tarabe sunt instalate special pentru turisti, am aflat ca de fapt ele initial au fost destinate in primul rand localnicilor si am fost surprinsa sa vad mese intregi la care localnicii, cu mic cu mare, se bucurau de o cina alaturi de faimile sau de prieteni. In general, oferta consta in mici aperitive (salata de vinete sau mancare de ardei), traditionala supa de linte – harira – extrem de gustoasa si foarte bine condimentata, frigarui si tajine. Recomand cu incredere un castron de harira si in definitiv orice va face cu ochiul din meniu – pentru ca preparatele sunt proaspete si de cele mai multe ori gatite pe loc.

 Melci in Jemaa el Fna

Un punct de bifat pe harta culinara a Marrakech-ului, vanzatorii de melci isi instaleaza si ei tarabele in Jemaa el Fna odata cu lasarea serii. Sunt vreo 4-5 la numar, iar parerile localnicilor sunt impartite cu privire la care este taraba cu cei mai buni melci. Adevarata delicatesa in acest caz se pare ca este de fapt supa in care au fiert melcii – o zeama sarata si foarte intens condimentata cu ras el hanout – care se pare ca ar avea proprietati curative. Eu nu am reusit sa termin intreaga portie – dar cred ca a fost mai degraba din cauza texturii si a ideii de a manca melci, pentru ca gustul melcilor si indeosebi al supei mi-a placut foarte mult.

Clatite marocane

Dimineata la prima ora si seara inainte de apusul soarelui, strazile se umplu de mirosul clatitelor marocane, iar aproape la fiecare colt de strada veti putea gasi cate o femeie care intinde constiincioasa bilele de aluat, pe care apoi le prajeste pe plita incinsa, ungandu-le din cand in cand cu smen – untul traditional marocan, asemanator ghee-ului indian. Traditional, clatitele sunt dulci – umplute cu miere sau dulceata (pe alocuri este si mai moderna nutella in oferta), ori sarate – cu un amestec de ceapa calita si condimente. Mie mi-au placut in mod special cele umplute cu miere, pe locul doi ar fi cele cu dulceata, iar pe ultimul loc in topul preferintelor mele ar fi varianta cu ceapa. 

Masline. Curmale. Smochine verzi. Gogosi. Everything, really 🙂

Le-am pus in categoria street-food, fiindca pentru mine asta au fost: mici delicii luate de la tarabe sau de la vanzatori ambulanti, sa-mi tina de foame in lungile plimbari si rataciri pe stradute. Mica piateta a vanzatorilor de masline mi-a fost loc de pelerinaj zilnic, iar maslinele rozalii au fost printre cele mai bune masline pe care mi-a fost dat sa le gust vreodata. La aceleasi tarabe veti gasi si lamai murate – o alta delicatesa marocana – folosite in general la salate, couscous sau tajine, precum si o gramada de alte borcanele cu minunatii precum usturoi murat, masline umplute sau ardei marinati.

 

Curmalele si fructele uscate sunt si ele disponibile din abundenta, in nenumarate sortimente. Cereti vanzatorului sa va dea curmale Medjool – sunt probabil usor mai scumpe decat alte varietati, dar satisfactia gustului e nepretuita. Le veti gasi la magazinele de ceaiuri si condimente, la tarabele din Jemaa el Fna si la vanzatorii ambulanti, iar daca mai aveti loc in bagaj, luati cateva pentru acasa, asa – pe post de suvenir 🙂

Vanzatorii ambulanti sunt personaje omniprezente pe strazile din Medina. In general au de vanzare fructe, menta proaspata sau legume, insa am intalnit si vanzatori de oua, chifle sau diverse prajituri. Dimineata devreme vanzatorii ambulanti se plimba pe stradute, strigand in gura mare marfurile pe care le au in oferta – ca un fel de delivery service, dar fara posibilitatea de a face comenzi in avans 🙂

Pentru ca trebuie totusi sa inchei capitolul street-food (desi daca ar fi dupa mine, as fi in stare sa scriu un roman doar pe tema asta), am sa inchei cu o recomandare generala – care de altfel este valabila pentru orice calatorie: aveti grija la fructele proaspete, spalati-le bine inainte de a le consuma, evitati bauturile cu gheata si produsele care au stat foarte mult timp in soare. 

Restaurant food

Ca in majoritatea zonelor de interes turistic, sunt 3 tipuri de restaurante care pot fi luate in considerare:

– restaurantele locale, in general business-uri de familie, cu cateva mese si in general fara un meniu fix. Mancarea este simpla, fara pretentii, insa intotdeuana proaspata si foarte gustoasa. 

Cum le recunoastem? Sunt in general situate pe stradute laturalnice, nu au sigle proeminente (unele chiar nu au sigle deloc) si nici pe cineva proptit in fata restaurantului care sa te abordeze cu oferte. In general in astfel de restaurante nu veti gasi o lista cu meniul, pentru ca in fiecare zi se gateste in functie de ce se gaseste la piata. De altfel, sunt sanse mari sa nici nu aveti de unde alege ceva din vreun meniu, pentru ca in general se gatesc doua, maxim trei feluri de mancare intr-o zi.

De ce sa alegem un astfel de restaurant? Pentru ca iti ofera un adevarat insight in bucataria traditionala, pentru ca sunt sanse mari ca mancarea pe care o primesti sa fie facuta dupa retete autentice, fara scurtaturi si trucuri de mari restaurante. Pentru ca decorul e simplu, atmosfera e nepretentioasa, iar preturile sunt corecte, daca nu uneori chiar foarte mici.

Precautii? Desigur. Nu orice restaurant cu 3 mese si fara meniu e neaparat un restaurant bun. Cereti recomandari de la persoane de incredere, uitati-va daca mesele sunt ocupate de localnici, intrebati ce este in oferta si care e pretul inainte de a va aseza la masa.

– restaurantele clasice – cu meniu traditional marocan sau cu meniu international. Bucataria franceza si cea italiana sunt foarte populare in Marrakech, astfel ca veti avea sanse mari sa gasiti pe langa restaurantele cu meniu traditional marocan si pizzerii sau restaurante cu preparate clasice din bucataria frantuzeasca. Eu una nu am fost interesata sa manac pizza in Marrakech – si nici terrine de fois gras – astfel ca am evitat restaurantele cu influente internationale, ceea ce va recomand si voua. Restaurantele cu meniu traditional marocan au oferte relativ restranse: in general veti gasi cateva antreuri (un fel de salata de vinete, mancare de ardei sau diverse tipuri de bastilla), harira (supa traditionala marocana), cateva feluri de couscous si cateva feluri de tajine. 

Cum le recunoastem? De obicei au sigle afara si meniul afisat la intrare. Daca e un restaurant care se respecta, nu va avea pe nimeni in fata, care sa va traga de maneca sau sa va agaseze cu super-oferte.

De ce sa alegem un restaurant traditional marocan? Pentru ca pizza putem manca oriunde altundeva, iar o terina de fois gras in Maroc nu este neaparat o experienta culinara.  Mancarea traditionala ar trebui sa fie pe lista de prioritati in orice calatorie, pentru ca farmecul unei calatorii nu este doar acela de a vedea locuri noi, ci si acela de a incerca sa aflam cate ceva despre cultura, traditiile  si obiceiurile culinare ale acelui loc. 

Precautii? Of course. Cautati restaurante cu meniuri simple, desfasurate pe maxim o pagina. Evitati locurile in care in meniu se afla si preparate marocane, si italiene, si frantuzesti si si si… – sanse mari sunt ca in astfel de locuri toate sa fie facute superficial. Tineti minte restrictiile in ceea ce priveste alcoolul, iar daca vreti neaparat un pahar de vin la cina verificati inainte daca restaurantul are licenta pentru a vinde alcool.

My pick: Restaurantul Chez Chegrouni, aflat in Jemaa el Fna. Meniul e scurt si la subiect, iar highlit-urile sunt: harira, vreo 5-6 feluri de tajine si 4-5 feluri de couscous. Comanda o scrii pe o bucata de hartie si o inmanezi ospatarului, iar mancarea iti este servita prompt si fara prea multe formalitati. No nonsense, no tourist menu, no white tablecloths, no alcohol – mancare gustoasa, preturi cinstite si o terasa cu o priveliste fabuloasa asupra intregii piete Jamaa el Fna.  

– restaurantele tip “meniu turistic” – Vechea poveste cu meniurile turistice, care pe mine una ma bantuie ca un vis urat. Meniul turistic e in general o mare teapa, impachetata frumos si scrisa in 7 limbi de circulatie internationala.

Cum le recunoastem? Simplu: au sigle imense, sunt situate in zone aglomerate sau in puncte de maxim interes turistic, au un meniu desfasurat pe 15 pagini, traduse in 7 limbi, si de obicei un tanar (destul de agresiv, I may say) proptit in fata si hotarat sa te bage inauntru cu orice pret. Iti va oferi bauturi gratuite, aparent din partea casei – dar pe care le vei regsi uletrior pe o nota de plata exagerat de mare. Super-oferta de 3 feluri de mancare la un pret imbatabil nu e nici un fel de afacere, vei fi surprins sa afli ca trebuie sa platesti pentru paine, apa de la robinet, servetele, serviciu si utilizarea toaletei. Deci nu.

De ce sa alegem un resturant cu meniu turistic? I have no ideea. Just don’t.

Precautii? Oh, just don’t get me started! 

Restaurant – sorted.. Ce comandam?

To start:

Harira – supa picanta de linte, sau bastilla – de obicei o gasiti la sectiunea de aperitive – straturi fine de foietaj, acoperite cu nuci si alune, care ascund in interior un amestec de carne tocata (miel, pui sau chiar peste), fructe uscate si condimente. Ar mai fi de incercat si ceea ce numesc ei salata de vinete – in fapt e o mancare de vinete, foarte bine condimentata – sau o mancare de ardei, alaturi de chifle proaspete. 

To follow:

Couscous – cu legume (couscous berber) sau cu ceapa caramelizata, uneori carne de miel/oaie sau pui si naut, sau alte variatiuni. My favourite a fost varianta cu ceapa caramelizata si naut, insa si varianta cu legume e pe un foarte foarte apropiat loc 2 🙂 

Tajine – de pui, de miel, de legume – la alegere. Eu am testat varianta cu miel si prune uscate si pe cea cu legume si da, mi-a placut mai mult cea cu miel – imagine that! 🙂 

To finish:

Un ceai de menta desigur, si minunatele prajituri marocane – disponibile in zeci de variante, cu arome puternice de migdale, apa de portocal sau apa de trandafiri, cu nuci, stafide, fistic, you name it. As fi total lipsita de onestitate daca v-as spune ca stiu cum se numesc fiecare in parte, so just try them all. Why not? 😀

 

In loc de incheiere

Nu puteam sa inchei aceasta (lunga) incursiune in bucataria marocana fara sa ma opresc la magazinele de condimente. Marrakech e raiul pe pamant cand vine vorba de condimente, iar cand vezi muntii de couscous, linte de nenumarate feluri, cumin, coriandru, harissa si ras el hanout ai impresia ca ai intrat intr-o lume magica, cu taine nesfarsite si arome imbatatoare. Gasesti magazine de condimente la fiecare pas in Marrakech, insa doar cateva merita intr-adevar luate in seama. Magazinele mici, din souk-uri (cartierele de comercianti din Medina) sunt in mare parte strict pentru turisti, iar calitatea condimentelor e cel putin indoielnica – ca sa nu mai zic de preturile facute in functie de cum esti imbracat. Insa daca vrei o experienta cu adevarat magica, fa cativa pasi in cartierul evreiesc – la est de Jemaa el Fna si vei gasi un adevarat coltisor de rai: magazine largi, spatioase si curate ca o farmacie, vanzatori relaxati, gata sa te invite la un ceai si la o poveste nesfarsita despre condimente, ceaiuri si alte leacuri naturiste. Am plecat dintr-un astfel de magazin cu provizii de harissa, ras el hanout, ceaiuri si uleiuri, cat sa imi ajunga pentru urmatoarea jumatate de an – daca nu chiar mai mult. Will tell you all about it in curand, insa pana atunci, va las cateva fotografii, asa – in loc de la revedere! 🙂

Thank you note: Thanks a milion dear Amanda @MarocMama for the amazing insight in the Moroccan cuisine and for the unforgetable food tour of Marrakech! 🙂

* preturi verificate la data publicarii articolului.