Vegetarian Recipes and Blog

Maroc || Essaouira: No Time. No News. No Shoes.

essaouira-blue-city

Drumul dinspre Marrakech către Essaouira e aproape gol. Șoselele largi taie de-a curmezișul câmpii nesfârșite pe care soarele torid al începutului de iunie le-a vopsit în nuanțe de cupru și galben auriu. În depărtare se ițesc dealuri aproape pleșuve, umbrite pe alocuri de tufe răzlețe de argan. Am uitat să-l întreb pe șofer cât durează până ajungem la destinație, iar bătrânul care s-a așezat lânga mine nu dă semne că ar avea chef de vorbă. În definitiv nici nu mă mai interesează: we’ll get there when we’ll get there. Tot ceea ce știu este că aveam nevoie să ies din Marrakech, fie doar si pentru o excursie de o zi.

Microbuzul care face cursa zilnică între cele două orașe e chiar decent – nu știu de ce mă asteptam la ceva mult mai rău. Șoferul – un nene îmbrăcat la cămașă, conduce lejer si relaxat, iar din când în când mai schimbă postul de radio. De bună seamă nu prea-i plac știrile, preferă muzica. O prefer și eu – deși nu înțeleg o iotă din versurile alea. Mă uit pe fereastră, pierdută cumva în peisajul care se desfășoară de-a lungul drumului și încerc să îmi adun laolaltă gândurile și stările.

excursie-essaouira-maroc

E un amestec de oboseală și nerăbdare ceea ce simt, iar de dormit nici nu încape vorbă – for some reason mi-e aproape imposibil să dorm în trenuri, avioane sau autobuze. Picioarele îmi sunt încă umflate de la atâta umblat prin souk-urile din Marrakech, iar mintea mi-e încă în stare de alertă. Marrakech (si in particular centrul istoric – Medina) is not for the fainted hearted. Vânzătorii de suveniruri si produse artizanale se folosesc de orice mijloace pentru a te atrage înspre tarabele lor, iar agitația permanentă, străduțele întortocheate și ticsite de oameni, motorete, biciclete, tarabe ambulante și căruțe trase de măgaruși pot fi uneori de-a dreptul obositoare. După mai bine de patru ani de Londra – unde spatiul personal aproape că e garantat prin lege – trei zile de una singură prin Marrakech mi-au fost deajuns ca să îmi perfecționez o privire tăioasă și un ”No, thank you!” de o fermitate de care habar n-aveam că sunt capabilă. Tentația de a cumpăra tot feluri de nimicuri e imensă, insă pentru a obține un preț cât de cât decent ai nevoie de puternice abilități de negociere. Tehnicile de vânzare ale marocanilor din souks i-ar face să pălească pe mulți agenți de vânzări din țările europene. Așa se face că am dat pe un shot de ceai într-un souk cât pe un latte mare la Starbucks, bașca o jumătate de pachet de țigări pentru ospătarul/patron/întreprinzător (a se citi un tânăr descurcăreț, posesor de două mese și 3 scaune amplasate fără nici un sens în fața unei tarabe cu genți). Pe de altă parte, asta face parte din fermecul excursiei, iar dacă vroiam o vacanță de relaxare, mergeam și eu ca tot omul într-o stațiune pe o plajă.

Aaah, da! Cuvântul magic: plajă. Oare o mai fi mult până în Essaouira? Gândurile îmi aleargă bezmetic în zeci de direcții: de la brățările pe care le văzusem zilele trecute în souk-uri, la vasele de tagine, couscous-ul cu ceapă caramelizată sau la tarabele cu mirodenii. Agenda mea portocalie, cumpărată special pentru excursia asta, așteaptă cuminte să-i aștern pe pagini povești cu arome de mentă proaspătă sau ras-el-hanout. Încerc fără succes să îmi planific cele câteva ore pe care le am de stat în Essaouira. Ca de obicei, n-am nici o hartă la mine. În schimb îmi notasem încă de ieri în agendă vreo 4 restaurante și niște must see/do-uri pe care le-am cules de pe internet sau de pe la prieteni: o vizită în port, mâncat sardine la tarabele din port, pierdut pe străduțe, etc. Ok, asta din urmă nu era scrisă nicăieri. Nici n-ar fi nevoie de altfel: încă mă mai pierd pe străduțe în Venezia – și acolo merg de 10 ani deja, ce pretenții să am de la mine într-un oraș nou?

Șirul gândurilor mi se întrerupe în clipa în care microbuzul intră în Essaouira. Brusc, peisajul cu câmpii arse de soare este înlocuit de o priveliște care mă face să tresar de bucurie. Plaja cu nisip auriu și valurile liniștite ale oceanului Atlantic par o invitație deschisă la calm și relaxare. What else could I wish for?

excusrsie-essaouira-maroc

Microbuzul ne lasă exact la intrarea în port, iar șoferul ne anunță într-o franceză stricată că la ora 16 fix e plecarea înapoi spre Marrakech. Right! – îmi spun, în timp ce realizez că asta înseamnă că am la dispoziție un pic mai mult de 5 ore. Am să încep cu o plimbare în port, iar mai departe… văd eu pe unde m-or mai duce pașii. Portul din Essaouira e un tablou pictat în infinite nuanțe de albastru. De altfel, întregul oraș își poartă cu mândrie denumirea de „orașul albastru”. Începând  de la bărci, la porți, obloane, terase și terminând cu mașinile de taxi și siglele restaurantelor – totul e vopsit în albastru, ca și cum orașul în sine ar fi continuarea firească a oceanului. 

maroc-essaouira-vacanta

essaouira-vacanta-maroc

essaouira-cetate

În port e o zi ca oricare alta. La ora la care am ajuns eu, pescarii își descărcaseră deja prada iar acum o ofereau spre vânzare pe tarabe, roabe imporvizate sau direct din bărci. În aer plutește un miros sărat de pește proaspăt, spălat doar de apele albastre ale oceanului. Tarabele și trotuarele sunt pline de sardine argintii, care sclipesc în bătaia soarelui ca niște pietre prețioase. Pescărușii dau târcoale, chicotind nerăbdători și pofticioși, doar-doar pun și ei ciocul pe vreun peștișor. Ritmul târgului este foarte alert, iar vânzările se desfășoară rapid, cu negocieri scurte și ferme – semn că aici nu-i loc de promenadă. Vânzătorii de sardine n-au timp de pierdut. Îmi dau seama că încurc lumea cu mersul meu lejer și opritul din loc în loc pentru făcut poze, așa că îmi pun aparatul pe umăr și plec mai departe să explorez orașul. Caut un anume restaurant. Mi-e poftă de pește! 

essaouira-maroc-vanzator-sardine

La ieșirea din port – surpriză! O piață pietonală imensă, deschisă, cu vedere la ocean. Pe margini, restaurante ad-hoc organizate corespunzător cu grătare și mese lungi, asemeni celor din Jemaa el-Fna. E încă devreme: grătarele de-abia dacă au început să sfârâie, iar negustorii par că încă nu și-au intrat în ritm. Băieții abia dacă au început să-și aranjeze marfa în galantare: pește proaspăt, pe alese, cumpărat din târgul aflat la doar câțiva pași distanță. Mai proaspăt de-atât nici că se poate. Îmi propun conștiincioasă să revin aici înainte de a pleca din Essaouira și plec mai departe să mă scufund în calmul orașului albastru.

excursie-maroc-essaouira

Îmi las pașii să mă poarte agale pe străduțele înguste și întortocheate. Caut un anume restaurant: Ocean Vagabond. Dar încă mai am timp, nu mă grăbesc nicăieri. Orașul albastru mă primește cu porțile și ferestrele deschise. Mă simt ca într-o poveste în care timpul se dilată și acțiunea se desfășoară în slow-motion. Un vânzător de brățări îmi zâmbește de după tejghea. Îmi iau vreo trei brățări și îl rog să nu le împacheteze, ci să mi le pună direct pe mână. Mă întreabă de unde sunt. Ar fi putut jura că sunt italiancă. Într-un fel chiar sunt – cu sufletul. De Ocean Vagabond n-a auzit, nu știe unde e. În schimb îmi face câteva recomandări și mă invită la un ceai, mai pe seară, dacă am timp. Îi întorc zâmbetul și îl refuz cu regret: trebuie să mă întorc în Marrakech mai pe seară. 

Trebuie….

essaouira-city-break

Mă opresc să îmi potolesc setea la o terasă cu scaune albastre și mese asortate. Îmi comand un ceai de mentă, în timp ce îmi scot cu un gest mecanic telefonul din geantă. ”No WiFi, madam!” îmi spune ospătarul, intuind întrebarea care îmi stătea pe buze. Mai bine așa – îi răspund distrată. În definitiv, cine are nevoie de WiFi când priveliștea e atât de frumoasă? Și în plus, mai am doar câteva ore de stat în Essaouira, ar fi păcat să le risipesc verificând mailurile/FB/instagram/twitter/șidumnezeumaiștiece. Vis-a-vis, un negustor de carpete colorate își așteaptă răbdător mușteriii. Turiștii se opresc mai degrabă să facă poze decât să cumpere ceva – dar asta nu pare să-l deranjeze absolut deloc. Din contră, le zâmbește calm și ocazional mai schimbă câteva cuvinte cu cei care au chef de vorbă. Un pic mai încolo, restaurantul Le Mogador are WiFi. Dar n-are clienți: pesemne că în Essaouira lumea nu e foarte interesată de știri.

essaouira-trip

essaouira_city

Aflu despre Ocean Vagabond că este situat pe plajă, în capătul celălalt al orașului. Am de ales între a mă plimba în continuare prin cetatea fermecătoare și a pleca spre restaurantul care de acum mi se fixase în minte, aproape obsesiv. Aș fi putut rămâne în oraș – cu siguranță erau câteva restaurante de explorat și pe acolo, dar ceva mă împingea parcă de la spate spre Ocean Vagabond. Am învățat de ceva vreme să îmi ascult intuiția, așa că îmi dau sandalele jos și pornesc agale pe plajă, cu nisipul fin gâdilându-mi tălpile și vântul deșertului jucându-mi-se prin păr. Afișul de la intrarea pe terasa Oceanului Vagabond îmi spune ceva ce aflasem deja în cele doar câteva ore petrecute până acum în Essaouira: no time, no news, no shoes. Am iubit orașul ăsta încă din clipa în care am pășit în port, însă acum încep parcă să îl iubesc din ce în ce mai mult. Și e de-abia începutul. 

essaouira_ocean-vagabond

Terasa Oceanului Vagabond e ultima de pe plajă – în continuare se așterne deșertul și peisajul devine tot mai sălbatic. Vântul începe să se întețească iar oceanul pare că începe să își ascută valurile. Mă așez la o masă albastră, ferită de vânt și de soarele puternic. Încep cu un Gris de Boulaouane – lejer, elegant, cu gust proaspăt, ușor fructat. Un ospătar simpatic îmi aduce meniul. Îi spun că nu am nevoie, am să iau ce îmi recomandă el. Ochii lui îmi spun că ”this is the begining of a beautiful friendship”, iar eu îi cred, pentru că prea frumos s-au legat toate până acum. Pâinea cu unt, măslinele colorate și un bol de tapenade au fost doar așa, de început, din partea casei. Terasa începe să se anime, iar mie îmi e din ce în ce mai teamă să ma uit la ceas. O jumătate de duzină de stridii de DaKhla și două pahare de vin mai târziu, îmi iau inima în dinți și cer parola de WiFi. Am nevoie de ea pentru a-mi căuta un hotel. In Essaouira, pentru la noapte. Julie – șefa de sală – îmi sare în ajutor și îmi recomandă ceva frumos, chiar în apropiere. Mai am doar 10% din bateria telefonului, suficient cât să fac rezervarea și să sun la hotelul din Marrakech pentru a anunța că mă întorc mâine. O caravană de cămile defilează pe plajă, prin fața terasei. Eu zâmbesc fericită: toate se aranjează până la urmă. Peștele – un filet de turbot cu cimbru și cartofi piure, vine acompaniat de încă un pahar de vin. Până la desert, eram deja prietenă cu o bună parte din trupa de la Ocean Vagabond iar la cafea făceam împreună cu Julie planuri pentru cină. 

essaouira_oceanvag  

essouira_ocean-vagabond-view

Cina a fost tot pe plajă, însă de data asta în apropiere de port, la Chez Jeannot – cel mai vechi restaurant pescăresc din Essaouira. Cu Julie, sardine la grill, fructe de mare și povești despre viață, iubire și vise împlinite. Mă duc la culcare bucuroasă, ca un copil care a primit în dar încă o zi de vacanță. Mâine dimineață am să îmi beau cafeaua pe plajă și am să îmi iau micul dejun la o terasă cu scaune albastre și mese asortate. Am să mă întorc în orașul cu miros sărat și am să mănânc sardine în port, privind pescărușii și spectacolul valurilor care se sparg pe stânci.

essaouira-chez-jeannot

excursie-essaouira

excursie-maroc-essaouira

Și am să mă întorc la Oceanul Vagabond, pentru oamenii frumși de acolo, pentru un pahar de vin și o farfurie de pește. Așa, cât să îmi țină de foame, de sete și de dor pe drumul de întoarcere către Marrakech.

Am ajuns în Essaouira pentru câteva ore și am sfârșit prin a rămâne două zile. La plecare, am luat cu mine mirosul sărat și gustul de pește proaspăt din portul albastru, sunetul valurilor, priveliștea calmă și vibe-ul de la Ocean Vagabond. Cine ar mai avea nevoie de suveniruri, când le are pe toate astea?

horses-in-essaouira

Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans.

Andra Constantinescu

Chef. Mentor. Food critic. Fine dining cognoscente. Explorer of flavours. Creator of experiences.

More Posts - Website - Twitter - Facebook - Pinterest - Google Plus

5 thoughts on “Maroc || Essaouira: No Time. No News. No Shoes.”

Un gand, o idee, o intrebare?

retete, explorari culinare, recenzii de restaurante and more

Aperitiv Bauturi brunch calatorii ceva bun ceva dulce ceva simplu Cina comfort food desert jurnal de calatorie lacto-ovo vegetarian lacto-vegetarian libraria culinara Micul Dejun non-vegetarian ovo-vegetarian paine paine cu maia peste Pranz raw-vegan restaurant review retete de Anul Nou retete de baza retete de Craciun retete de iarna retete de Pasti retete de primavara retete de toamna retete de vara retete rapide salate smochine sparanghel taste of England taste of France taste of India Taste of Italia Taste of London taste of Morocco taste of Romania vegan vegetarian Yotam Ottolenghi
©2017 Mint&Rosemary - Andra Constantinescu. All Rights Reserved. Design by DOJO.