A Taste of Lisabona
Cand am aterizat in Lisabona mintea mea era inca in viteza: sa cobor cat mai repede din avion, sa ies din aeroport, sa vad cu ce ajung la hotel… De altfel asa am si plecat din Londra, in foarte mare graba si in maxima viteza – sa gasesti un taxi in Londra la ora 3 dimineata nu este tocmai floare la ureche – desi probabil ca in trei ani ar fi trebuit sa invat deja ca aici rezervarea si programarea din timp sunt reguli de baza, de la care nu te abati decat daca stii ca ai in buzunar cel putin un plan B.
Evident ca in toata viteza am uitat sa imi listez rezervarea la hotel, ca urmare habar nu aveam unde trebuia sa ajung, de un ghid/harta/top 10 al Lisabonei nici macar nu se pune problema si desigur, am uitat sa imi iau transformator pentru priza (asta cu transformatorul m-a costat scump, foarte scump – dar sper ca de data asta am reusit sa ma invat minte). Asa ca iata-ma in Aeroportul din Lisabona, la 9 dimineata, grabindu-ma nici eu nu stiu unde – ca doar hotelul, acolo unde era, nu se muta de la locul lui – complet dezorientata (dupa o noapte nedormita si alte 5 inainte dormite printre cutii si bagaje nedesfacute – dar asta cu mutatul e o alta discutie), cu telefonul descarcat pe trei sferturi si la un pas de un atac de panica!
…sau nu! Pentru ca odata ce am iesit pe poarta aeroportului toata oboseala, taoata viteza si toata dezorientarea au disparut ca prin minune. “E Lisboa!” – mi-am spus, lasand razele soarelui de dimineata sa ma mangaie timid si un vanticel cu iz usor sarat sa isi faca loc pe sub esarfa mea portocalie, de vacanta. Mi-am luat o cafea (btw: spre surprinderea mea, cafeaua in Lisabona este foarte, foarte buna), mi-am aprins o tigara si m-am asezat pe o bordura: la nivel intuitiv stiam deja ca intr-un fel sau altul toate se vor aranja exact asa cum trebuie.
Jumatate de ora mai tarziu eram deja in metrou spre hotel, iar dupa alte 45 de minute ieseam din hotel cu aparatul de fotografiat intr-o mana si cu o harta de trei lei primita de la hotel in cealalta, hotarata sa descopar Lisabona in toata splendoarea ei. De harta am scapat rapid: am aruncat-o in primul cos de gunoi cand am constatat ca era mai degraba o colectie de reclame decat un instrument turistic, si tot atunci am hotarat ca in prima zi voi explora Lisabona fara harta: la pas, pe stradute.
Lisabona (Lisboa, pentru localnici) mi s-a dezvaluit incet, fara graba, pe masura ce pasii ma purtau pe stradute cochete, pavate cu piatra si impodobite cu flori vesele si rufe colorate, intinse la uscat intr-un tablou rupt parca dintr-o poveste de demult. Miroase a sare in Lisabona, a peste prajit pe gratare incinse, si pe alocuri a castane coapte, dar pe masura ce te indepartezi de terasele aglomerate, vantul usor caldut aduce cu el miresme de liliac si de salcami infloriti. Din loc in loc rasuna acorduri de chitara, sau de saxofon, iar eu ma opresc vrajita si ma las purtata de emotie, privind catre albastrul imens al oceanului si stiind ca Lisabona imi va patrunde in suflet asa cum iti intra in suflet un roman vechi de dragoste, pe care il citesti si il recitesti si de fiecare data il descoperi in alt fel.
Despre Cafe Tati citisem fix doua randuri in revista din avion: exceptionally welcoming, great live music & fresh ingredients au fost cuvintele care mi-au ramas in minte, desi de la recomandarile turistico-gastronomice in reviste de low-cost nu m-am asteptat niciodata la vreo revelatie.
Amplasata chiar in spatele pietei Ribeira, pe o strada total neatractiva din punct de vedere turistic, Cafe Tati este usor de scapat din vedere, pentru ca nu are nici reclame ostentative si nici meniul afisat in cinci limbi la intrare. Doar o banca si doua mese cu vreo cateva scaune scoase afara, pe trotuar, ar putea eventual trada ceva. Odata intrata inauntru insa, Cafe Tati te primeste cu flori pe mese, cu zambete si cu o atmosfera calda, foarte relaxata. Din prima clipa am avut impresia ca am pasit in casa unei prietene pe care nu o mai vazusem de foarte multa vreme: un jazz lejer in surdina, un ziar-doua pe bar, cateva sticle de vin care isi asteptau cuminti degustatorii, o vitrina cu dulciuri de casa si cateva fructe proaspete, si o bucatarie semi-deschisa din care venea un miros usor, de mancare buna.
Am cerut meniul mai mult din obisnuinta, pentru ca am stiut din prima clipa ca ma voi lasa la recomandarea gazdei atat in ceea ce priveste mancarea, cat si in ceea ce priveste vinul. Am primit asadar un pahar de Quinta do Mouro si mi-am deschis agenda cea noua, cu coperti tucoaz, stiind ca prima poveste pe care i-o voi darui va fi una frumoasa, cu arome unice si surprinzatoare.
Vinul mi s-a parut indraznet, foarte aromat, cu note de fructe de padure si usor spicy: perfect pentru gustul meu, astfel ca ideea de a-l complimenta cu o selectie de branzeturi locale a venit oarecum de la sine. Am primit un platou cu o selectie foarte interesanta de branzeturi, acompaniate de flori de salcam, seminte de susan, samburi de nuca, un cos de paine proaspata de casa si unt aromat cu verdeturi proaspete.
De la Cafe Tati nu am plecat in acea seara cu mana goala, ci cu o invitatie pentru seara urmatoare, la un concert de jazz. Nu sunt nici pe departe vreo fina cunoscatoare, insa un jazz lejer, piese clasice reinterpretate, imi bucura de fiecare data sufletul, asa ca am acceptat invitatia fara a sta foarte mult pe ganduri.
Atmosfera din a doua seara a fost ceva mai animata, concertul de jazz a dat intregului loc o nota de mister si de necunoscut, insa ceva-ceva din aerul acela amical – aproape intim – s-a pastrat totusi, si cu toate ca in definitiv eram doar o turista aflata acolo din pura intamplare, am avut totusi impresia ca intr-un fel apartineam acelui loc.
Poate din cauza jazz-ului, sau a vinului, ori poate datorita chiar acelui feeling de oarecare apartenenta de care va povesteam mai devreme, mi-a venit foarte usor sa imi fac rapid cativa prieteni dintre localnici: oameni calzi si prietenosi, care m-au purtat mai apoi pe strazile Lisabonei, intr-o expeditie de pe urma careia am ramas cu amintiri dragi si pline de haz.
Mai am multe sa va povestesc despre Lisabona, dar stiu ca asteptati de la mine si cateva retete cu care va sunt deja datoare de ceva vreme, asa ca in postarea urmatoare va pregatesc o reteta, dupa care va astept sa continuam impreuna plimbarea prin Lisabona.
******
Cafe Tati
Rua da Ribeira Nuova 36
1200-376 Lisboa
tel. 21 346 1279
email: cafetatilisboa@gmail.com
website: www.cafetati.blogspot.com
15 Comments
Dohotariu-Avram Alina
Eu aștept cu interes următoarea postare despre Lisabona, aș vrea să o cunosc prin ochii tăi până ajung să o văd cu ai mei :).
Andra
Draga Alina,
ochii mei au vazut o Lisabona plina de farmec si de poveste! Am sa mai scriu, in curand despre acest colt de lume minunat!
te pup draga mea! :*
Ana Thomas
Ohhh, Andra…dupa o sesiune care pare ca nu se mai termina, asa mare nevoie aveam de o postare ca asta!Daca mai esti acolo, bucura-te in continuare…
Abia astept si eu vacanta mea!
Andra
Draga Ana,
ma bucur daca povestioara mea a fost pe sufletul tau!
Te imbratisez cu drag! :*
Margot
Am citit pe nerasuflate povestea ta despre Lisabona, filele tale de jurnal (pentru ca ar fi prea prozaic sa spun articolul tau) m-au purtat si pe mine prin poezia Lisabonei, avand impresia ca o vizitez odata cu tine.
Andra
My dear,
ma bucur, ma bucur mult ca am reusit sa transmit o parte din emotiile pe care le-am simtit in Lisabona. A fost atat de frumos!
Te pup, fata draga! :*
annein
foarte frumos..multumim pentru parerile impartasite. Merg si eu in august in Lisabona, asa ca sunt foarte utile informatiile precizate 🙂
O zi frumoasa!
Andra
Anne,
ma bucur ca ti-a placut povestioara mea. Lisabona are un farmec deosebit, cu siguranta o sa iti placa!
Haplea
Superbe poze!!!
Andra
Multumesc din suflet! 🙂
Ramona Alina
Acum esti in Lisabona? noi stam in Algarve si din pacate nu mergem prea des in capitalã, dar atunci cand merg nu e pt cumpãraturi, dar pt. o micã escapadã :)) trebuie sa vizitez si eu caféul ãsta imi place atmosfera:) bjinhos
Andra
Nu mai sunt, Ramona. Am fost saptamana trecuta intr-o mini-vacanta si mi-a placut teribil de mult. Mare lucru daca nu mai vin o data anul asta :))
Sa mergi neaparat la cafeneaua frumoasa, sigur sigur o sa iti placa!
Bjinhos! :*
Antoaneta
NB Cei care te-au purtat prin Lisabona nu erau localnici, eu fiind de-a noastra si Javier spaniol. Paulo n-a avut cine stie ce aport creativ:) Ma bucur sa vad Lisabona in dublu exemplar, de la fereastra fermecata si prin ochii tai. Parca mi-e si mai draga.
Andra
Oh well, pai tot un fel de localnici va chemati, daca locuiti acolo, nu-i asa?
Anyway, importanta a fost compania voastra, de care m-am bucurat mult, mult de tot!
Te pup draga mea, si trimite salutari celor doi juni! 🙂
Pingback: