Tuspais de dovlecel cu marar

gustul de acasa

tuspais de dovlecel cu marar – o reteta pentru serile de vara cu dor de acasa

Ieri am trecut pe langa o legatura de marar. Din aceea groasa, de abia o cuprinzi cu mana, expusa afara, la drum, intr-un fel de aprozar de cartier tinut de un turc intreprinzator. M-am oprit pentru o clipa. Sa simt mirosul de marar si sa il las sa ma poarte acolo unde vrea el. Am inchis ochii. Am vazut sarmalute in foi de vita cu sos de marar. Apoi am vazut pe rand o ciorba de cartofi cu marar, o mancare de gulie cu marar si niste ardei umpluti. Iar la un moment dat am vazut tuspais. Tuspais de dovlecel cu marar. Pentru o clipa am simtit ca sunt acasa – la Timisoara, in bucatarie, asteptand ca mama sa ne puna in farfurii cate o portie de tuspais. Mi-am amintit mirosul intens de marar proaspat tocat si gustul lejer, usor acrisor al tuspaisului. Am vazut-o pe mama, amestecand prin oale, foindu-se prin bucatarie, facand 7 lucururi deodata, in asa fel incat noi – cand ne asezam la masa – sa avem cu totii mancare calda si buna in farfurii.

Jumatate de ora mai tarziu eram acasa, cu mama la telefon. Vreau reteta ta de tuspais – i-am spus – aia pe care ne-o faceai tu pe vremuri. Paaaaiii n-o am scrisa si nici nu stiu sa iti spun cantitati, dar iti pot spune cum o fac eu. Well, exact asta si vreau – i-am spus. Sa stiu cum faci tu. Acum, pentru cei care n-au auzit de tuspais de dovlecel – don’t worry, nu e vreo sofisticaciune. De fapt, e o mancare extrem de simpla, cu origini in Ardeal, dar destul de raspandita si in Banat. Iar tocmai simplitatea asta o face extraordinara. Ingredientele de baza sunt dovlecelul (acela luguiet, cu coaja galbuie – pe vremuri in Ardeal nu erau zucchini) si – desigur – mararul. Gustul usor acrisor vine de la iaurt, iar mama mi-a spus ca daca nu am iaurt, pot folosi lapte si o lingurita de otet. Am avut kefir – si ma bucur ca a fost asa, pentru ca gustul de kefir e un pic mai intes si mai rough fata de iaurtul mai degraba dulceag care se vinde acum in UK. 

Asadar bazandu-ma instructiunile detaliate ale mamei, am inceput prin a rade dovlecelul pe razatoarea cu gauri mari. L-am sarat si l-am lasat deoparte. Intre timp am calit o jumatate de ceapa tocata marunt, pana cand s-a inmuiat si a devenit transparenta. Am adaugat apoi o lingura de faina, am lasat-o sa se gateasca putin si am adaugat dovleacul scurs de lichid. In continuare am adaugat 300 ml de kefir. Am lasat tuspaisul sa fiarba la foc mic pana cand sosul a inceput sa se ingroase. Am potrivit de sare si piper, iar la final am adaugat plenty of marar tocat fin. Mama nu are cantitati exacte si (in afara de prajituri) nu lucreaza cu retete. In schimb se bazeaza pe intuitie si pe experienta ei de o viata. Ieri nu am avut nici eu nevoie de retete complexe  – si nici de explicatii stiintifice. Intuitia si povestea mamei mi-au fost deajuns. Ceea ce a iesit se vede mai jos. Insa ceea ce nu se vede este zambetul meu larg si imensa bucurie cu care am mancat o farfurie intreaga de tuspais de dovlecel. 

Ieri am trecut pe langa o legatura de marar – si pentru cateva momente, ieri am simtit ca sunt din nou acasa. Iti multumesc, mama!