Retete

Retete vegetariene cu stil: Mancare de naut cu spanac, tarhon si negrilica

 Aromele indraznete de cumin si tarhon fac din aceasta aparent banala mancare de naut cu spanac un preparat plin de savoare si personalitate. Iar daca la toate astea mai adaugam si un strop de zeama de lamaie si un sfert de lingurita de seminte de nigella, spectacolul este garantat 🙂  

 

reteta-mancare-de-naut-cu-spanac 

Alaturi de linte, nautul este mai nou nelipsit din meniul meu saptamanal. Fie ca fac un hummus rapid, fie ca il transform in chiftelute delicioase, falafel, salate colorate ori mancaruri sofisticate, nautul si-a castigat un loc bine definit in inima si …well, farfuria mea. 

Reteta de astazi a pornit de la o idee simpla: o combinatie de naut si spanac de care sunt iremediabil indragostita. De aici si pana la ideea de a compune o mancare de naut cu spanac a fost doar un singur pas. Insa asa cum stiti, nautul poate fi destul de fad si daca nu este condimentat corespunzator nu are foarte multa personalitate. Solutia in acest caz este sa il condimentam cu mirodenii parfumate, iar avantajul gustului aproape neutru al nautului este acela ca ne putem juca cu mirodeniile dupa cum ne dicteaza instinctul sau imaginatia. Pentru mancarea de astazi eu am ales semintele de cumin si semintele de nigella (negrilica). Semintele de cumin, daca sunt prajite in ulei incins circa 30 de secunde elibereaza un parfum senzational si o aroma puternica, usor dulceaga, cu note pamantii. Semintele de nigella (negrilica) sunt noua mea descoperire. Dupa ce m-a lamurit Catalina ce si cum sta treaba cu ele si care e denumirea lor in engleza, am luat magazinele la rand in cautarea mirodeniei-minune. Cu mare mirare am constatat ulterior, intr-o discutie cu Adina, ca negrilica se comercializeaza sub diverse denumiri (nigella seeds, black onion seeds, black cumin sau black caraway). Semintele de nigella (negrilica) au o aroma foarte puternica si un gust parfumat usor amarui. In continuare, zeama si coaja de lamaie au venit cumva natural, pentru ca aduc un plus de savoare spanacului, iar tarhonul a completat registrul aromatic cu aroma sa care aduce usor a fenicul.

mancare-de-naut-cu-spanac

Va invit asadar la o portie de mancare de naut cu spanac, condimentata cu seminte de cumin si negrilica, asezonata cu zeama de lamaie, coaja de lamaie si tarhon. Este ideala pentru pranz sau cina, alaturi de cateva felii de paine cu maia. 

Mancare de naut cu spanac, tarhon si negrilica

Aromele indraznete de cumin si tarhon fac din aceasta aparent banala mancare de naut cu spanac un preparat plin de savoare si personalitate. Iar daca la toate astea mai adaugam si un strop de zeama de lamaie si un sfert de lingurita de seminte de nigella, spectacolul este garantat 🙂
Servings: 4
Author: Andra Constantinescu

Ingredients

Ingrediente (pentru 4 portii)

  • - 150 grame naut
  • - 50 ml ulei de floarea soarelui
  • - o lingurita de seminte de cumin
  • - un sfert de lingurita de negrilica
  • - o ceapa de marime medie
  • - 100 grame tulpina de telina apio
  • - 200 ml apa
  • - o lingura de pasta de rosii passata
  • - 200 grame spanac
  • - zeama de la o jumatate de lamaie
  • - sare roz de Himalaya
  • - tarhon proaspat
  • - coaja de la o lamaie

Instructions

Metdoda de preparare

  • 1. Nautul se lasa la inmuiat peste noapte, iar a doua zi se fierbe in apa cu sare pana cand boabele devin moi (intre 20 si 40 de minute, in functie de tipul de naut).
  • 2. Intr-un wok se incinge uleiul, apoi se adauga semnitele de cumin si negrilica si se lasa sa se prajeasca timp de 30 de secunde.
  • 3. Se adauga ceapa taiata julienne si tulpina de telina tocata nu foarte marunt si se lasa sa se caleasca 5-6 minute.
  • 4. In continuare se adauga boabele de naut si apa, impreuna cu pasta de rosii, se sareaza si se lasa la fiert pana cand lichidul incepe sa clocoteasca usor.
  • 5. La final se adauga frunzele de spanac si se amesteca totul pana cand frunzele de spanac incep sa se inmoaie, fara a-si modifica insa culoarea verde, proaspata.
  • 6. Se condimenteaza cu zeama de lamaie, tarhon proaspat tocat si coaja de lamaie.

Notes

Serviti mancarea de naut cu spanac in boluri generoase, alaturi de cateva felii de paine cu maia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating




This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.