Andra Constantinescu
Blog,  Viata la Londra

Trei ani. Fara retete. Fara fotografii.

        Acum trei ani imi impachetam laptopul, cateva haine si doua perechi de pantofi intr-un bagaj de mana. Pe langa bagaj imi ramasese o jucarie de plus. Ma indreptam catre Londra. Cu escala la Venetia, pentru ca asa a fost sa fie. Si pentru ca nimic nu este intamplator pe lumea asta, iar Venetia mi-a fost dintotdeauna loc pentru suflet si confidenta fidela. Si cu atat mai mult atunci, in cele 6 ore de escala, mi-a ascultat sperantele si temerile asa cum numai un prieten bun poate sa o faca, fara sa judece, fara sa intrebe de ce, fara sa dea sfaturi si fara sa-i fie teama. Mie in schimb, imi era. Imi era teama ca Londra nu e cea despre care citisem in carti, cu ceaiuri parfumate si prajiturele frumoase servite la ora 5 in locuri curate si elegante. Imi era teama ca Londra nu ma va primi cu bratele deschise, si nu imi va oferi nici macar un ceai ieftin la aterizare. Insa pe de alta parte, in sufletul meu stiam ca imi datorez mie insami sa fac acest pas. Aveam nevoie atunci, la acea vreme, sa fug de tot si de toate. Sa las la o parte toti oamenii care imi intrasera pana atunci in viata cu sau fara voia mea, sa las in urma o tara si un oras in care la momentul respectiv simteam ca nu ma mai regasesc si ca nu ii mai apartin.
 
        Sunt trei ani de atunci. Inca imi mai amintesc cum vamesul din aeroport s-a uitat la mine, cum stateam in fata ghiseului cu ochii plini de speranta, cu bagajul intr-o mana si jucaria de plus in alta. Mi-a zambit cald, aproape parinteste, ca unui copil care pleaca departe, ducand cu el nimic mai mult decat o jucarie de plus si un bagaj de sperante.
 
        Sunt trei ani de atunci, iar in tot acest timp am invatat ca de fapt nu fugeam nici de oamenii din viata mea si nici de locurile care de altfel imi sunt atat de dragi. In realitate fugeam de mine. Sunt trei ani in care am avut ocazia sa invat ca e mai usor sa dai vina pe locuri si pe oameni decat sa te uiti in interiorul tau si sa schimbi ceea ce nu iti place. Sunt trei ani in care am invatat ca daca iti doresti cu adevarat ceva, atunci intreg universul va colabora la implinirea dorintei tale, si da, se intampla! Am invatat in acesti ani ca totul este posibil. Iar alegerile pe care le faci iti apartin si trebuie sa ti le asumi in totalitate. Ca un zambet face uneori cat o mie de cuvinte. Si ca o imbratisare primita pe strada de la un tanar care plimba o pancarta cu “free hugs” este de multe ori tot ceea ce reusesti sa obtii in materie de afectiune intr-o metropola cu atat de multi oameni incat, oricat de paradoxal ar parea, de cele mai multe ori esti singura, doar tu cu tine si cu gandurile tale, coplesita de imensitatea din jurul tau. Si ca “acasa” este acolo unde ti-e cald si bine si ai cu cine sa iti imparti gandurile, bucuriile si sperantele.
        Am ales acum trei ani sa raman in Londra, desi asa cum imi imaginam, nu m-a primit nici cu ceai cald si nici macar cu o raza de soare. Dar am invatat in timp sa iubesc ploaia, sa imi ofer singura ceaiul si, poate cel mai important, am invatat sa nu imi mai fac planuri si sa iau fiecare zi si fiecare experienta asa cum vin ele. Cu bune – daca ai puterea sa le vezi, si cu rele – daca nici macar nu incerci sa le intelegi. Am invatat cat este de important sa fiu sincera in primul rand fata de mine insami si in al doilea rand fata de cei din jurul meu. Si am mai invatat cat de important este sa cred in pasiunile mele, in lucrurile care imi bucura sufletul!
 
        In toti acesti trei ani de zile acest blog mi-a fost de multe ori refugiu si loc de alinare sufleteasca. De atunci, acest blog este si el intr-un fel “casa” mea. Am cunoscut in toti acesti ani oameni minunati, oameni pasionati, oameni frumosi. Mai mult decat atat, de cele mai multe ori v-am simtit aproape pe toti cei care ma cititi mai rar sau mai des. Iar incurajarile si mesajele voastre mi-au dat speranta sa merg mai departe si sa continui acest minunat proiect care se numeste “Menta & Rozmarin” si sa il duc mai departe, intr-o casa noua si intr-un format mai prietenos. Iar pentru toate astea, va multumesc voua.
 
        Astazi nu am pentru voi nici o reteta. Nici o fotografie. Am doar un simplu si sincer: “Multumesc!”.

24 Comments

  • Margot

    Cuvintele tale m-au emotionat cum putine lucruri au facut-o in a long time. Sunt cuvinte si imagini puternice, dintre cele mai autentice, pline de sinceritate.

    Multumirile vin din partea noastra, a cititorilor, catre tine, pentru toate lucrurile minunate pe care alegi sa le impartasesti cu lumea!

    <3

  • Ana

    De mult nu am mai citit o postare asa, cu sufletul la gura. Am crezut initial ca finalul va fi “si m-am hotarat sa ma intorc in Romania”, dar am primit o veste si mai frumoasa. De-abia astept sa vad noul layout, sunt convinsa ca o sa fie minunat!

    • Andra

      Te pup Ana draga!
      Am avut si momente in care m-am gandit sa revin in Romania. Si probabil ca voi mai avea, cine stie? Deocamdata insa raman aici 🙂
      Abia astept si eu sa finalizez cu noul layout. E o munca imensa acolo, dar va fi bine. Sper 🙂

  • Diana

    Andra cred ca multumirile ar trebui sa vina din partea noastra, a celor care te citim, a celor pe care i-ai primit cu atata caldura in “casa” ta si pe i-ai intampinat cu articole deosebite si lucruri minunate. Looking forward to seeing your new house ;). Te imbratisez cu drag <3

  • Anonymous

    De la cineva care a stat putin timp in Londra, dar a stat mai mult in Scotia, iti zic sincer sa nu te lasi batuta de raceala oamenilor, ca sunt si ei oameni ca noi, si o parte de abia asteapta sa fie calzi cu ei, si cu noi, cei din jurul lor 🙂

    Foarte frumoasa postare si iti urez la cat mai multe si la o viata calda, in Londra!
    Sorina

  • Dia

    Imi aduci aminte de mine, cand acum 10 ani, am plecat la fel ca tine din orasul natal(Constanta) in capatul opus al tarii(Timisoara). Dar nu regret…..am invatat, la fel ca tine….Te imbratisez cu drag!!!

    • Andra

      Dia,
      Timisoara e atat de frumoasa si de primitoare incat sunt sigura ca te-a facut sa te simti ca acasa. Ma bucur pentru tine, nu cred ca ar trebui sa regretam nimic, niciodata!
      Te imbratisez cu drag! :*

  • Marilena

    si eu am implinit de curand tot 3 ani..si ai scris asa de frumos totul… si m-am regasit cu totul in ceea ce ai scris. te admir ca ai reusit sa nu-ti abandonezi blogul, caci eu nu am reusit…succes in continuare

    • Andra

      Marilena,
      iti multumesc mult de tot si iti doresc la mai multi ani acolo unde esti!
      Cred ca este un timp pentru toate. Poate vei reveni la bloguletul tau, eu m-as bucura sa o faci!
      Te pup draga mea!

  • adnia

    mie imi place tare mult blogul tau asa cum e…simplu si diferit! sa stii ca ma regasesc in multe din frazele scris de tine aici…ti-am citit postarea de mai multe ori si de fiecare data am sentimentul ca te cunosc de undeva, poate mai demult:)
    P.S.nu ma primesti si pe mine in blogrollul tau? sau poate te-ar interesa un schimb de bannere…
    o voi face si eu cu mare drag, daca esti de acord!

    • Andra

      Multumesc Adnia!
      Am sa revin cu un raspuns pentru blogroll. Deocamdata sunt in proces de “reorganizare” cu intreaga structura a blogului. Odata finalizata mutarea pe .ro, voi putea sa ma ocup si de asta.
      Te pup draga mea.

  • Monis

    Mult succes iti doresc!
    As putea sa te intreb ce ocupatie ai la Londra? daca poti spune public asta desigur. De cand te citesc ma tot intreb… 🙂
    Cat despre blog, e perfect asa cum este si acum.

    cu drag

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.