
Sunday Brunch Series: Bistrotheque
Bistrotheque, London: Oysters, Bellinis & Eggs Benedict
A fost una din acele duminici. M-am trezit aproape de ora amiezei, iar ora 13 m-a prins inca in pijamale. Maximul pe care am reusit sa-l obtin de la mine pana la ora aia a fost sa introduc o capsula de Nespresso in masina de cafea si sa apas un buton. As fi mancat niste Eggs Benedict, insa doar gandul ca imi ia aproape o ora sa le produc (because you know, hollandaise from scratch & all that stuff) si inca o ora sa spal vasele afterwards, m-a facut sa raman cuminte pe canapea si sa thank God for Nespresso! Nimic exciting nu se anunta la orizont, asa ca o sun pe Alexandra (aka @MeatTheFoodie) sa ii comunic victorioasa ca m-am hotarat sa imi petrec ziua in pijamale. Pijamale, zici? – ma intreaba ea neincrezatoare. How about brunch? You mean…. sa las canapeaua si pijamalele, sa imi calc vreo bluza, sa imi pun macar un ruj pe buze, sa ma urc in autobuz, then metrou, then sa merg nu-stiu-cat pe jos si sa mai fac si drumul inapoi spre casa? Girl, this better be worthy! Pai, well, errmmm…. incepe Alexandra mea sa o dea la intors. Ca ea nu stie, ca eu sunt prea pretentioasa, ca nah, nu-i greu sa gasesti un brunch decent in Londra, da’ cine-stie-ce-cai-verzi-pe-pereti imi trebuie mie acum, si ea n-are de unde sa-i scoata. Pai ii scot eu, darling – ii spun, pentru ca de-acum aveam deja mii de beculete aprinse, si vedeam doar valuri de hollandaise in fata ochilor. Give me juma’ de ora si iti trimit un text cu o adresa. See you!
Fast forward – dupa 30 de minute de research, 30 de minute de shower, makeup and getting dressed, si o ora de calatorit pana in celalalt capat al Londrei (that is, un autobuz, doua metrouri si 15 minute de mers pe jos).
Bistrotheque este situat in London’s East End, la vreo 15 minute de mers pe jos de la statia de metrou Bethnal Green. Zona este destul de doddgy la prima vedere: cu magazinase obscure in care se vand varii produse de origini mai mult sau mai putin cunoscute, wine shops in care gasesti servicii de cafea si oale second-hand, aprozare cu tarabe frumos colorate, cafenele cel putin ciudate si birturi in care treaza sigur n-as avea curaj sa intru vreodata. Localul e pe o strada laturalnica, amplasat intr-o cladire care pare sa fi fost un vechi depozit de cine-stie-ce. N-are nici o firma la intrare, asa ca ne bazam pe gps-ul telefonului – care se jura ca suntem unde trebuie. In fine, intram pe o usa care nu promite nimic si dam fix de o toaleta in fata noastra. Not funny – ma gandesc eu, ia uite pentru ce am lasat pijamalele si canapeaua mea comfortabila. Urcam neincrezatoare un set de scari inguste si ne rugam sa fi ajuns totusi unde trebuie. Deja eram lesinata de foame dupa atata drum. As fi mancat si kebap de la turcul pe langa care tocmai trecusem, desi n-avea afisat ratingul de igiena pe geam – iar asta is not exactly good news.
La etaj – the joy! Un spatiu imens, cu mese aranjate lejer, o bucatarie semi-deschisa si ospatari frumosi, imbracati intr-un alb imaculat si impecabil. What else could one wish for? ‘A table for two, please’ – aproape ca ii soptesc fetei de la receptie, de teama sa nu stric magia. Ne asezam la masa, iar in momentul in care primim meniul stim ca we’re going to be in for a real treat.
Incepem (conform traditiei) cu doua pahare de Bellini, iar pana sa ne hotaram noi ce vrem, primim din partea casei un cosulet cu baghete crocante si unt. Si cateva zambete largi din partea ospatarului dragut. Pe post de ‘amuse bouche’ ne-am luat o jumatate de duzina de stridii servite ca la carte, on the rocks si acompaniate de clasicul mignonette. In continuare eu mi-a luat o salata calda de scoici, cu lardo si castelfranco (un fel de radicchio) si – of course – eggs Benedict. Salata de scoici a fost senzationala, perfect echilibrata, cu bucati crocante de lardo si frunze delicate de castelfranco. Ouale Benedict au fost exact asa cum trebuie sa fie: perfectly poached, cu valuri de hollandaise deasupra, cu plenty of ham si lots of chives. Alexandra a avut un steak tartare beautifully spiced, cu un galbenus de ou on top si la final o portie generoasa de pancakes cu rubarba si migdale. Ne-am intins la povesti si pana sa ne dam noi seama, ospatarii incepusera deja sa pregateasca sala pentru cina. Pentru moment am cochetat chiar si cu ideea de a ramane in continuare la cina. Acum, ca ma gandesc din nou la asta, cred ca n-ar fi fost o idee rea. Dimportiva.
La intoarcere, aflate inca sub magia locului si sub influenta paharelor de Bellini, am concluzionat de comun acord ca zona de fapt nu e deloc doddgy, ci ‘is exposing a rather eclectic mix’. Si ca merita sa calatoresti doua ore dus-intors prin Londra pentru un brunch la Bistrotheque.
One Comment
Monica
Aaaaa, pai next time I’m in town aici mergem 🙂