Retete

Taste of England: Sticky toffee pudding [*lacto-ovo-vegetarian]

 Sticky toffee pudding este un desert clasic in bucataria britanica, constand intr-un blat lipicios, acoperit cu sos caramel si servit cu budinca sau inghetata de vanilie.

 

sticky-toffee-pudding

 
Am vrut neaparat sa postez acest desert astazi, de ziua mamei mele – o adevarata experta in torturi si prajituri de casa – si de la care inca mai am multe de invatat in materie de prajituri.  Asadar: La multi ani mama, this one is for you!
Sticky toffee pudding este un desert clasic in bucataria britanica, constand intr-un blat lipicios, acoperit cu sos caramel si servit cu budinca sau inghetata de vanilie. Este un desert simplu de preparat, din categoria “comfort food” pe care cu siguranta il veti indragi, mai ales in serile lungi de iarna. 
 
Sticky toffee pudding

Sticky toffee pudding

Ingrediente

    (pentru o tava de 25x25 cm)
    pentru blat:
  • 175 grame curmale fara samburi, taiate bucati
  • o lingurita de bicarbonat de sodiu
  • 300 mililitri apa clocotita
  • 50 grame unt nesarat
  • 80 grame zahar alb fin
  • 80 grame zahar brun tip Muscovado
  • doua oua batute ca pentru omleta
  • 175 grame faina
  • o lingurita de praf de copt
  • un praf de cuisoare
  • 75 grame nuci prajite si taiate in bucatele
  • un praf de sare
  • pentru sos:
  • 115 grame unt nesarat (preferabil Prezident sau alt unt de buna calitate)
  • 75 grame zahar alb
  • 40 grame zahar brun tip Muscovado
  • 140 ml smantana dulce pentru gatit (cu procent maxim de grasime)
  • un praf de sare
  • pentru garnitura:
  • budinca de vanilie sau inghetata de vanilie

Metoda de preparare

  1. Incepem prin a preincalzi cuptorul la 180 de grade.
  2. Pregatim sosul:
  3. Se pun toate ingredientele pentru sos intr-o craticioara si se pun pe aragaz la foc mic, amestecand incet, pana cand untul incepe sa se topeasca. Dupa ce untul este topit in totalitate, se da focul mai mare si se lasa sa fiarba pentru aproximativ 4 minute, pana cand sosul se ingroasa, amestecand din cand in cand.
  4. Cand sosul este gata, il luam de pe foc, turnam aproximativ jumatate din cantitate pe fundul tavii de copt, lasam sa se raceasca putin si introducem tava in frigider pana cand preparam compozitia pentru blat.
  5. Intre timp, punem curmalele intr-un vas, adaugam apa clocotita si bicarbonatul si acoperim cu un capac, pentru a lasa curmalele sa se inmoaie.
  6. Preparam blatul:
  7. Intr-un castron ametecam untul cu zaharul pana cand se omogenizeaza si rezulta o compozitie cremoasa.
  8. Adaugam ouale batute, treptat, putin cate putin, amestecand cu grija pana se incorporeaza in totalitate. Este important sa nu punem intreaga cantitate de oua deodata, pentru ca riscam sa se taie compozitia.
  9. Dupa ce s-au incorporat ouale, se adauga faina, praful de copt, praful de cuisoare si un praf de sare, amestecand in continuare pana cand compozitia se omogenizeaza
  10. La final, adaugam nucile si curmalele impreuna cu apa in care au stat si amestecam compzitia pentru a se omogeniza. Compozitia finala va fi destul de lichida, insa tocmai din acest motiv blatul va iesi lipicios, de unde si numele acestui minunat desert. Turnam compozitia in tava si dam la cuptor pentru 40 de minute.
  11. Pentru servire, incalzim sosul toffee, turnam din belsug sos peste o bucata generoasa de blat si asezam alaturi o cupa cu inghetata de vanilie. Este delicios!!!!

Note:

- reteta originala nu contine nuci, eu le-am adaugat pentru ca aduc un plus de textura - zaharul brun Muscovado este un tip de zahar nerafinat, foarte inchis la culoare, cu cristale mici-mici si fine, asemeni nisipului fin, usor umed. In Romania poate fi gasit la magazinele naturiste cu denumirea de zahar tip melasa.

https://www.mentasirozmarin.ro/2011/11/taste-of-england-sticky-toffee-pudding-lacto-ovo-vegetarian.html
 
 
Enjoy! 

18 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.