un buchet de leustean
Blog,  Chef's Life,  Viata la Londra

Un buchet de …leustean

happiness is...

scurta poveste despre doruri, nostalgii si micile bucurii ale vietii

un buchet de leustean

Unele doruri… doar cate un buchet de leustean le mai poate dezlega

De cand sunt in Londra ma tot incearca doruri, nostalgii si varii melancolii legate de Romania. Anumite melancolii sunt cu mine tot timpul – fie ca le constientizez sau nu. Sunt melancolii adanci si foarte personale de care nu cred ca voi scapa vreodata. De altfel nici nu imi doresc asta. A fost o perioada scurta – imediat dupa ce am plecat din Romania – cand credeam ca vreau sa uit tot, sa rup toate legaturile cu tara in care m-am nascut si am trait o buna parte din viata mea, si sa imi sadesc radacini noi aici. Dar am realizat rapid ca nu asta este solutia. Am realizat ca nu pot sa *nu fiu* ceea ce sunt. Si ca aceste melancolii sunt si ele parte din mine. Asa cum sunt toate bucuriile, multumirile si realizarile mele.

Nostalgiile vin si trec mai usor: le mai alin uneori cu cate un telefon acasa, cu cate o carte scrisa in limba romana, sau o poveste citita pe vreun blog romanesc. Apoi, Londra nu e chiar asa departe. Si daca nu apuc eu sa merg acasa, sigur se mai nimereste cate un prieten nou sau vechi sa vina la Londra si sa mai depanam amintiri la o plimbare prin Covent Garden, la un cocktail with a view sau la vreun restaurant nou deschis.

Dar dorurile… Dorurile vin asa… tiptil, pe nepusa masa, mi se instaleaza adanc in suflet si stau acolo neclintite cu zilele. Cateodata nici macar nu stiu ca sunt acolo – pana cand nu se intampla ceva: intalnesc pe cineva sau merg pe te-miri-unde si ma trezesc cu cate un un ‘aha moment’. Uneori mi se face dor de o ciorba – de exemplu. Sau de o mamaliga cu branza. Alte ori mi se face dor de stele (din Londra nu se vad stelele noaptea, oricat de senin ar fi cerul: e prea mult smog). Sau de stat 5 ore pe o terasa intr-o seara de vara, la povesti nesfarsite, inviorate de un pahar (sau doua) de vin. Si mi se mai face dor de mirosul de soc sau de flori de tei. Ori – dupa cum tocmai am realizat zilele trecute – de o plimbare prin piata.

Este un dor particular dorul acesta de piata. Sa te plimbi printre tarabele ticsite cu capsuni, cu castraveti mici – din aceia cu tepi si cu floarea inca prinsa de-un capat; cu ardei galbeni – numai buni de umplut cu carne si orez si lasati la fiert, cateva ore bune, la foc molcom; cu fragute proaspat culese, marunte si parfumate ca o zi de vara undeva la munte; cu gramezi de pastai de mazare verde care stau sa plezneasca, lasand abia sa se intrezareasca boabele verzi ca niste mici bijuterii de jad; cu buchete imense de verdeata pe care iti vine sa le iei acasa si sa le pui in vaza, in loc de flori proaspete intr-o dimineata de weekend. Sa gusti din toate ciresele, din toate capsunile – si sa iti iei cate un pic din fiecare, ca nu te poti hotari care din ele iti place mai mult. Sa ajungi acasa cu plasele pline de bunatati, si apoi sa incropesti ceva atunci, pe loc, din ce vezi cu ochii si iti e mai mare pofta.

Nu credeam ca este atat de puternic dorul acesta de piata. Habar n-aveam ca pot sa ma emotionez atat de tare plimbandu-ma printre niste tarabe cu fructe si legume. Dar de buna seama asa e cu dorurile: apar pe nepusa masa si se dezleaga cu o plimbare, cu ceva bun de mancare sau cu un buchet de leustean. 

un buchet de leustean

un buchet de leustean

un buchet de leustean

un buchet de leustean

un buchet de leustean

Multumesc Monicai @foodiefamily pentru turul pietei Obor si emotiile aferente <3

3 Comments

  • Rodica Tunea

    Buna dimineata domnisoara Andra,

    Emotionanta povestirea dumnevoastra.
    Am plans… de bucurie… Bucuria ca “Sufletul romanesc” … “Made in Romania” ar trebui sa devina BRAND de tara.
    Melancolia, iubirea, bucuria de a trai o avem in suflet indiferent ca traim in Roamnia sau oriunde altundeva in lume.
    Daaa …. pamantul acesta sfant ne incarca “bateriile”… ni le-a incarcat de la nastere…. Asadar plecam in lume cu aceasta zestre minunata.
    Ma gandesc … da… cu dragoste si cu melancolie, la cei care au plecat din tara: la copiii mei Andrei si Iohana care sunt in Germania, la neamuri, nepoti, stranepoti care sunt in Belgia, Italia, la fini si prieteni apropitai care sunt in America, Australia, Germania, Italia,… la prieteni buni care sunt in Italia, Anglia, Suedia, America si….. sigur devin melancolica… dar asta face parte din viata noastra a romanilor … este partea de aur a fiintei nostare care respira prin Romania.

    Va doresc o zi frumoasa si… ma bucur din tot sufletul pentru realizarile dumneavoastra.
    Cu mult drag,
    Rodica din Roamania… inca….

    • Andra Constantinescu

      Oh doamna Rodica,
      Intotdeauna ma bucur de mesajele dumneavoastra. Si ma bucur ca, desi sunt plecata de atata vreme, inca mai am legaturi atat de puternice cu Romania. Va inteleg melancolia. O simt si eu la fel de puternic, din partea asta, a celor plecati. Mi-as dori sa ne revedem, poate la vara, cand vin acasa in vacanta.
      Cu drag,
      Andra

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.