
Sosharu: Japanese Lunch & 5 minute cu Alex Craciun
La doar doua saptamani dupa deschiderea oficiala, Sosharu este deja complet rezervat pe cel putin o luna in avans. Si pe buna dreptate. La Sosharu mancarea este out of this world, atmosfera este relaxata iar servirea – impecabila. Ceea ce desigur, n-as putea spune despre abilitatile mele de a folosi betisoarele – but that’s a different story 🙂
In all honesty, despre bucataria japoneza stiu prea putin. Desigur, mai mancasem ceva sushi, sashimi si tempura cu cateva ocazii. Ba chiar m-am incumetat la un ramen anul trecut – experienta care de altfel nu m-a impresionat prea tare. Am avut si la scoala o lectie speciala despre sushi, care la fel, m-a lasat destul de indiferenta. Little did I knew! Adevarata lectie despre bucataria japoneza am primit-o de fapt ieri, la Sosharu, courtesy of Alex Craciun.
Am inceput cu cocktails – as you do. Si mi-a fost surprinzator de simplu sa aleg, datorita celor doua cuvinte magice pe care le-am ochit aproape instant: aperol & yuzu. Alexandra @thiswomancooks de buna seama ca a fost de acord cu mine, ca nici ei nu i-a trebui prea mult sa se hotarasca: two Shizen (without pretense), please! De fapt, gandul ne era la mancare. Alexandra visa cu ochii deschisi la un pork belly, iar mie imi venea sa comand cel putin jumatate din lista de meniu. Mainly pentru ca o buna parte din termeni imi erau complet nefamiliari – iar asta inseamna pentru mine a whole new world waiting to be discovered. Pana sa ne apucam noi sa dezbatem pe tema meniului, o ospatarita vesela ne explica prieteneste ca majoritatea felurilor principale sunt concepute pe modelul ‘sharing plates’ si ne recomanda sa ne comandam mai multe feluri, pe care sa le punem in mijlocul mesei. That’s the spirit!
La startere ne-a fost aproape imposibil sa ne hotaram, asa ca am luat o selectie de sashimi. Si ne-am apucat de treaba. De fotografiat – that is. Spre disperarea Elenei – care daca tot a primit interdictie la mancat, s-a ocupat si ea tot cu fotografiatul. Sashimi este in esenta o oda adusa pestelui. Pestelui proaspat, de o calitate impecabila, care are nevoie doar de un pic de oomph. Habar n-am ce am mancat pana acum cu denumirea de sashimi, dar THIS was the real thing: crevetii au fost dulci, usor crocanti si zemosi; sea bass-ul a fost fin si delicat; somonul, rich and buttery – aproape ca ti se topea in gura, iar tonul… well, tonul a fost out of this world!
Odata cu felurile principale a inceput spectacolul: felii fine de Wagyu beef au venit insoite de cateva bucatele de tofu, baby praz, ciuperci shiitake si glass noodles. Iar toata povestea s-a intamplat intr-un vas asezat deasupra unui arzator. Ospatarul a turnat elegant sosul deasupra, a pornit arzatorul si ne-a lasat sa ne jucam. Mai tarziu aveam sa aflam ca termenul “Sukiyaki” care aparea pe meniu inaintea ingredientelor se referea de fapt tocmai la aceasta modalitate de servire, in care mancarea este gatita in fata ta, la masa. We live and learn, baby! Live, learn, and eat – mai exact. Dupa ce la sashimi mi-am impletit degetele cu frumoasele betisoare, de-acum incepusem sa ma simt cat de cat mai stapana pe mine in manuirea lor. Pana am dat de noodles. Damn slippery those noodles, I tell you! (well, slippery, da’ buni – fie vorba intre noi). Am cerut un pahar de vin – sa se potriveasca cu vita (care vita a fost absolut superba, btw). De buna seama ca vinul s-a potrivit si cu betisoarele – ca parca le-am manuit mai usor dupa ce l-am baut.
La scurt timp dupa povestea cu Sukyiaki, au mai aparut pe masa doua vase mari si grele. In primul am gasit orezul cu fructe de mare comandat de Elena, iar in al doilea, un orez cu dashi, ciuperci murate si patrunjel salbatic. Doar rusinea – si teama ca n-o sa mai pot manca desert – m-au impiedicat sa mai comand inca o portie din orezul cu ciuperci – atat de bun a fost!
La final a aparut pork belly-ul la care visa de atata vreme Alexandra. Si brusc s-a lasat tacerea. Iar Elena a primit (again!) interdictie la a se atinge de mancare pret de vreo cateva minute. Apoi am gustat. Si am inteles ce inseamna un prok belly facut la marea arta. Si am inteles de ce ramen-ul pe care il mancasem anul trecut nu m-a impresionat prea tare. Si am mai inteles de ce – la abia doua saptamani de la deschidere – la Sosharu rezervarile se fac deja cu o luna in avans. Doua cuvinte, my friends: Pork.Belly.
Cu deserturile a fost simplu: Alexandra stia deja cu cateva zile inainte ca o sa vrea matcha mille crepes & matcha sorbet, eu ochisem la o masa vecina ceva frumos intr-o jumatate de nuca de cocos, iar chocholica de Elena – well, ea a fost destul de previzibila: susan alb, ciocolata si caramel cu soia. Eu cu matcha n-am reusit sa ma imprietenesc niciodata, in ciuda multor incercari anterioare. N-a fost sa fie nici de data asta, insa Alexandra s-a declarat foarte impresionata – si o cred pe cuvant. In schimb orezul… Orezul a fost ca un vis frumos de vara, cu parfum de lime si gust intens de mango si nuca de cocos.
Cu burtile pline si zambete largi ne-am indreptat la final catre bucataria in care Alex Craciun isi traieste visul. Un vis care a inceput acum mai bine de 10 ani intr-o bucatarie din Londra si s-a transformat acum in realitate. Inainte de a deschide Sosharu in colaborare cu mentorul sau Jason Atherton, Alex a lucrat patru ani ca sous chef la Pollen Street Social (primul restaurant deschis de Jason Atherton in 2011) si trei ani la Maze (by Gordon Ramsay). La Maze si-a desoperit pasiunea pentru arta culinara japoneza. Pasiune care l-a purtat apoi pana in Japonia – unde a petrecut mai bine de un an lucrand in bucatarii cu sau fara setele Michelin si studiind la Kyoto Culinary School. Intors la Londra, Alex conduce acum bucataria de la Sosharu si ne uimeste pe toti cu maiestria sa si armonia cu care reuseste sa imbine arome, texturi si culori in preparatele pe care le creaza.
Sala restaurantului Sosharu are 75 de locuri, iar cand am ajuns noi, la pranz, era ocupata aproape in intregime. Insa cei care isi doresc o experienta cu adevarat speciala, vor cauta o usa discreta, pe care scrie doar atat: kisetsu. In traducere: anotimp (season), kisetsu este un spatiu distinct, cu bucatarie proprie, separata de bucataria restaurantului. Kisetsu va putea gazdui maxim 10 oaspeti, care vor fi asezati in jurul mini-bucatariei. Aici Alex va gati un tasting menu in traditia ‘omakase‘, iar bauturile vor fi servite de catre un sake sommelier. In limba romana ‘omakase’ se traduce cu ‘ai incredere in chef’ si este mai degraba un indemn de a te lasa pe mana chef-ului care va alege ceea ce iti va servi la masa. In aceasta traditie, Alex va compune meniul zilnic, in functie de ingredientele care vor fi in sezon la momentul respectiv. Tot in functie de sezon se va schimba si decorul acestui mic spatiu – pentru a oferi oaspetilor o experienta extrasenzoriala completa. Kisetsu inca nu este open for public, insa am primit permisiunea de a ne strecura inauntru pentru cateva momente. Iar tot ceea ce pot sa va spun este ca aici urmeaza sa se intample niste lucruri fabuloase.
Sosharu (in traducere: social) este o experienta. Fiecare detaliu este studiat in amanunt: design-ul cu influente domestice contemporane, meniul tiparit pe hartie special adusa din Japonia, atmosfera relaxata si servirea prietenoasa. Toate aceste detalii au insa in centru mancarea. Experienta Sosharu are in centru bucataria traditionala Japoneza, cu preparate executate intr-un stil lejer si modern, cu focus clar pe gust si calitate.
Insa mai mult decat atat, Sosharu este o lectie. O lectie despre pasiune, munca sustinuta si vise implinite. Mult succes Alex!
_______________________
Adresa: Turnmill Building, 63 Clerkenwell Road, Clerkenwell, London, EC1M 5NP
Rezervari: www.sosharulondon.com
2 Comments
Denisa
Foarte bine arata tot!
Adelina Radu
M-ai facut foarte curioasa! Am sa incerc sa imi fac si eu o rezervare sa le descopar aromele! Pozele arata superb!