Vegetarian Recipes and Blog

Un mic dejun cu stil: oua la cuptor in sos cremos de praz, cu sparanghel si lamaie

Andra Constantinescu | March 24, 2014 | Retete

O reteta simpla, cu ingrediente alese, poate transforma un banal mic dejun intr-un adevarat festin: oua coapte in sos cremos de praz, cu sparanghel si lamaie

 

mic-dejun-oua-la-cuptor-praz-sparanghel

 

Reteta aceasta nu era programata, ba mai mult decat atat pentru astazi aveam in plan sa va arat cu totul altceva. Dar cum planul de acasa nu se potriveste cu cel din… frigider, iar poftele mele sunt greu de stavilit, am decis sa fac o mica deviere si sa vin astazi in fata voastra cu minunea de mai sus. Pe scurt, aveam in plan sa incep astazi seria retetelor de Pasti, in ideea ca daca vreti sa va planificati din timp meniul de Pasti, sa aveti timp sa alegeti si sa va hotarati asupra retetelor, insa cu voia voastra am sa mai aman putin acest proiect si am sa incep saptamana cu acest mic dejun cremos si decadent. 

Reteta de oua la cuptor cu praz si sparanghel am vazut-o aseara, pe minunatul blog al lui Issy si va marturisesc ca daca nu ar fi fost trecut de ora 22, m-as fi apucat atunci, pe loc de gatit. Tot raul spre bine insa, pentru ca daca ma apucam de pregatit ceva la acea ora, mai mult ca sigur ca nu mai aveam despre ce sa va povestesc astazi :))

M-am trezit asadar cu reteta lui Issy in gand si dupa ce am facut o scurta inspectie in frigider, m-am apucat de treaba. Partea frumoasa a fost ca pe langa praz si sparanghel, mi-au mai facut cu ochiul si o legatura de chives, cateva frunze de menta si o jumatate de lamaie. Issy a folosit in reteta creme fraiche (un sortiment de smantana fermentata, asemanatoare cu smantana romaneasca), insa eu am avut prin frigider doar double cream (smantana dulce, grasa) care la prima vedere pare destul de grea, insa cateva picaturi de zeama de lamaie au rezolvat elegant aceasta problema, iar ceea ce a rezultat a fost unul dintre cele mai savuroase preparate pe care eu le-am servit la micul dejun. Ever!

Astea fiind spuse, sper ca am reusit sa va deschid si voua apetitul, astfel ca va invit in continuare sa testati interpretarea mea a retetei de oua la cuptor in sos cremos de praz, cu sparanghel si lamaie.

Reteta: oua la cuptor in sos cremos de praz, cu sparanghel si lamaie

Timp total de preparare: 20 minutes

Reteta: oua la cuptor in sos cremos de praz, cu sparanghel si lamaie

Ingrediente

  • -10 fire de sparanghel
  • - o bucata de praz
  • - 30 grame unt
  • - zeama de la o jumatate de lamaie
  • - doua linguri de smantana dulce (double cream)
  • - cateva fire de chives
  • - 3-4 frunze de menta
  • - sare Maldon
  • - piper negru proaspat macinat
  • - doua oua
  • Pentru garnitura
  • - doua felii generoase de paine cu maia
  • - 20 grame branza Comte rasa pe razatoarea fina
  • - cateva fire de chives tocate marunt

Metoda de preparare

  1. Se preincalzeste cuptorul la 180 grade Celsius.
  2. Sparanghelul se spala si se curata usor cu un peeler.
  3. Prazul se taie in rondele groase de aprox. jumatate de centimetru.
  4. Firele de chives si frunzele de menta se toaca marunt.
  5. Intr-o tigaie antiaderenta se topeste untul la foc mic, apoi se adauga prazul si sparanghelul. Se calesc timp de 3-4 minute la foc mic, doar cat sa se inmoaie putin, apoi se stropesc cu zeama de lamaie. In continuare se adauga smantana si verdeata tocata, se condimenteaza cu sare si piper, si se mai lasa pe foc timp de maxim 2 minute, cat sa se omogenizeze.
  6. In doua farfurii de tabla (sau ceramica ori alt material rezistent la cuptor) se aseaza circular, pe margine, cate 5 fire de sparanghel. Se adauga sosul cremos de praz, iar in mijloc se sparge cate un ou.
  7. Se dau la cuptor pentru 6-7 minute (8 minute daca vreti un galbenus mai tare)
  8. Pentru servire
  9. Se prajesc pe grill doua felii generoase de paine. Se condimenteaza cu branza Comte rasa si chives tocat fin.
  10. Tips & Tricks:
  11. Sparanghelul poate fi inlocuit cu ceapa verde, ori pentru varietate puteti folosi si sparanghel si ceapa verde.
  12. Branza Comte poate fi inlocuita cu un cascaval de foarte buna calitate.
  13. Desigur, puteti folosi smantana fermentata in loc de double cream, sau chiar un iaur grecesc bun, daca vreti o varianta mai light 🙂
http://www.mentasirozmarin.ro/2014/03/mic-dejun-oua-la-cuptor-praz-sparanghel.html

 Va doresc pofta buna si o saptamana excelenta!

Andra Constantinescu

Chef. Mentor. Food critic. Fine dining cognoscente. Explorer of flavours. Creator of experiences.

More Posts - Website - Twitter - Facebook - Pinterest - Google Plus

Un gand, o idee, o intrebare?

retete, explorari culinare, recenzii de restaurante and more

Aperitiv Bauturi brunch calatorii ceva bun ceva dulce ceva simplu Cina comfort food desert jurnal de calatorie lacto-ovo vegetarian lacto-vegetarian libraria culinara Micul Dejun non-vegetarian ovo-vegetarian paine paine cu maia peste Pranz raw-vegan restaurant review retete de Anul Nou retete de baza retete de Craciun retete de iarna retete de Pasti retete de primavara retete de toamna retete de vara retete rapide salate smochine sparanghel taste of England taste of France taste of India Taste of Italia Taste of London taste of Morocco taste of Romania vegan vegetarian Yotam Ottolenghi
©2017 Mint&Rosemary - Andra Constantinescu. All Rights Reserved. Design by DOJO.